Aeroport distins cu certificare ISO 14064

Aeroportul din Mumbai a obtinut certificare ISO 14064-1:2006 pentru cuantificarea emisiilor de carbon

Primul aeroport indian si al doilea asiatic recunoscut pentru initiativele sale ecologice

1 aprilie 2012. Aeroportul International Chhatrapati Shivaji din Mumbai (www.csia.in) a primit certificarea ISO 14064 pentru cuantificarea emisiilor sale de carbon de la Bureau Veritas, unul dintre liderii mondiali in certificarea standardelor internationale, cu peste doua decenii de experienta in gestionarea amprentei de carbon. Aeroportul din Mumbai devine cu aceasta ocazie primul aeroport din India si al doilea din Asia care primeste aceasta certificare.

Comentand pe marginea certificarii, Sanjay Reddy, directorul general al aeroportului, a spus: “Suntem foarte mandri ca am primit aceasta certificare, deoarece ea demonstreaza ca luam masuri vizibile pentru a ne reduce emisiile de carbon. Este cu adevarat placut sa observ ca suntem primul aeroport din India si al doilea din Asia care ne-am certificat conform standardelor mondiale.”

Odata ce aeroportul isi va incheia cu succes urmatorii trei pasi ai programului de acreditare, el va fi capabil sa isi echilibreze amprenta de carbon prin intermediul unor initiative ecologice. “Certificarea este si o reconfirmare a angajamentului nostru pe termen lung de a ne atinge in viitor obiectivele de protectie a mediului si de neutralizare a amprentei de carbon,” a adaugat Sanjay Reddy.

Bureau Veritas a pus la punct un plan in patru etape prin care aeroporturile sa isi echilibreze emisiile de carbon, plan care include reprezentarea, reducerea, optimizarea si neutralizarea amprentei de carbon.

Ca parte a initiativei globale de eliminare a emisiilor de carbon in sectorul aviatic, Directia Generala de Aviatie Civila le impune din ianuarie liniilor aeriene si aeroporturilor sa isi calculeze propriile amprente de carbon. “Am inceput sa ne calculam emisiile de carbon cu sase luni inainte de aceasta reglementare, in consecinta am fost primii care ne-am depus raportul privind nivelurile emisiilor aeroportuare pe 31 ianuarie,” a precizat un purtator de cuvant al aeroportului.

Pe plan mondial, sectorul aviatic contribuie cu 2% din emisiile de carbon artificiale, potrivit unui raport al Grupului Interguvernamental privind Schimbarile Climatice. Pana la 5% din aceste emisii sunt generate de aeroporturi. Emisiile provin din energia utilizata de infrastructura aeroportuara, de transportul la si de la aeroporturi si de manevrele la sol ale aeronavelor.

This entry was posted in Stiri. Bookmark the permalink.